barbarism - explicat in DEX

barbarism (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
BARBARÍSM, barbarisme, s. n. Cuvânt împrumutat dintr-o limbă străină fără a fi necesar (și fără a se asimila în aceasta); cuvânt de jargon. – Din fr. barbarisme, lat. barbarismus.

barbarism (Dicționar de neologisme, 1986)
BARBARÍSM s.n. Cuvânt introdus dintr-o limbă străină fără a fi necesar. ♦ Cuvânt rezultat din stâlcirea altui cuvânt din aceeași limbă. [< fr. barbarisme, cf. lat. barbarismus, gr. barbarismos – expresie greșită].

barbarism (Marele dicționar de neologisme, 2000)
BARBARÍSM s. n. cuvânt, construcție introduse într-o limbă străină fără a fi necesare și neintegrate în limba care le-a împrumutat. (< fr. barbarisme, lat. barbarismus)

barbarism (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))
BARBARÍSM, barbarisme, s. n. (Ieșit din uz) Cuvânt de jargon introdus într-o limbă fără a fi necesar. – Fr. barbarisme (lat. lit. barbarismus).

barbarism (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
barbarísm s. n., pl. barbarísme

barbarism (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
barbarism n. cuvânt străin și contrar geniului limbei naționale, ex. travaliu, sinceraminte. Barbarismele române se deosibesc după origina lor în: grecisme (pliroforisi, simandicos), latinisme (audace, placid), slavisme (dele, otnoșenie); galicisme (orgoliu, ravaj), germanisme (consciu, conturb).

barbarism (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
BARBARÍSM, barbarisme, s. n. Cuvânt împrumutat dintr-o limbă străină fără a fi necesar (și neasimilat); cuvânt de jargon. — Din fr. barbarisme, lat. barbarismus.