barbă (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)BÁRBĂ, bărbi, s. f. 1. Păr care crește la bărbați pe bărbie și pe obraji. ◊
Loc. adv. În barbă = pe ascuns, numai pentru sine. ◊
Expr. (
Fam.)
A se trage de barbă (cu cineva) = a fi foarte intim cu cineva, a se bate pe burtă (cu cineva). (
Arg.)
A pune (sau
a trage)
bărbi = a minți, a înșira verzi și uscate. ◊ Compuse:
barba-caprei = denumire dată mai multor specii de plante erbacee perene, cu frunze lungi și înguste și cu flori galbene (
Tragopogon);
barba-împăratului = plantă erbacee cu flori de diferite culori, care se cultivă ca plantă de ornament și a cărei rădăcină are proprietăți purgative; norea (
Mirabilis jalapa);
barba-lupului = plantă erbacee cu flori galbene (
Crispis biennis);
barba-ursului = coada-calului.
2. Bărbie.
3. Smoc de păr pe care îl au unele animale sub bot.
4. Țepii de la spicele cerealelor. –
Lat. barba.