barat (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)BARÁT, -Ă, barați, -te, adj. 1. (Despre un drum, o intrare) Care este închis, a cărui trecere este împiedicată sau interzisă.
2. (Despre un text, o cifră, o literă etc.) Peste care s-a tras una sau mai multe linii; anulat. –
V. bara. Cf. fr. barré.barat (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)barát (baráți), s. m. – Preot, sacerdot catolic.
Mag. barát „călugăr”, din
sl. bratŭ „frate” (Cihac, II, 479). –
Der. bărăție, s. f. (biserică catolică; cuvînt
înv., care astăzi se folosește mai ales ca nume pentru două cartiere, în București și în Cîmpulung).
barat (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))BARÁT, -Ă, barați, -te, adj. 1. (Despre un drum, o intrare) Care este închis, a cărui trecere este împiedicată sau interzisă.
2. (Despre un text scris) Peste care s-a tras o bară în scopul de a-l anula. ♦ Peste care s-a tras o bară spre a-l deosebi de altă indicație.
Tramvaiul 6 barat. –
V. bara.barat (Dicționaru limbii românești, 1939)barát m. (ung.
barat, călugăr,
preut catolic, frate, d. vsl.
bratŭ, frate. V.
frate și
baștină).
Vechĭ. Preut catolic. – Și
bărat.barat (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)BARÁT, -Ă, barați, -te, adj. 1. (Despre un drum, o intrare) Care este închis, a cărui trecere este împiedicată sau interzisă.
2. (Despre un text, o cifră, o literă etc.) Peste care s-a tras o linie; anulat. —
V. bara. Cf. fr. barré.