baragladină (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)BARAGLÁDINĂ, baragladine, s. f. (
Depr.) Țigan. –
Et. nec.baragladină (Dicționar de argou al limbii române, 2007)baragladină, baragladine s. f. țigancă
baragladină (Dicționaru limbii românești, 1939)baragládină f., pl.
e (cp. cu
Baroĭ, Țigan, și vsl.
gladenŭ, flămînd). Epitet ironic unui Țigan orĭ uneĭ Țigance.
baragladină (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)BARAGLÁDINĂ, bargladine, s. f. (
Depr.) Țigan. –
Et. nec.baragladină (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)baragládină (
pop.)
(-ra-gla-) s. f.,
g.-d. art. baragládinei; pl. baragládinebaragladină (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)BARAGLÁDINĂ, baragladine, s. f. (
Depr.) Țigan. —
Et. nec.baraglàdină (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)baraglàdină m. porecla țiganului sau a țigăncei:
am închis baragladina AL. [Compus dintr´un primitiv
bară, țigan (cf.
baraon) și din finalul sinonimului
ciorânglav].