baraboi - explicat in DEX

baraboi (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
BARABÓI, baraboi, s. m. 1. Plantă erbacee cu tulpina înaltă, cu flori albe, cu rădăcină comestibilă în formă de bulb; alunele. (Chaerophyllum bulbosum). 2. Dans țărănesc asemănător cu hora; melodia după care se execută acest dans. – Din bg. baraboj, magh. barabolya.

baraboi (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)
barabói (-i), s. m. – 1. Plantă, alunele (Chaerophyllum bulbosum). – 2. Cartof. – Var. barabulă, s. f. (cartof). Mag. baraboly „plantă, alunele” (Cihac, II, 479; DAR), cf. și bg. baraboj „cartof”, rut. barabolja, „cartof”. Pare a fi avut loc o contaminare cu numele Brandenburg, regiune de unde se importau cartofi în cantități mari (Philippide, Principii, 109; Borcea 177; Tiktin; Berneker 81; DAR), sau mai curînd cu germ. Grundbirne (› rut. bandurka „cartof”), în bandraburcă sau brandaburcă, s. f. „cartof”. Cf. și ceh. brambor, rut. mandiburka „cartof”.

baraboi (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))
BARABÓI, baraboi, s. m. 1. Plantă erbacee a cărei rădăcină, în formă de bulb, este comestibilă. (Chaerophyllum bulbosum). 2. (Reg.) Cartof. – Bg. baraboj.

baraboi (Dicționar de regionalisme și arhaisme din Maramureș, 2011)
barabói, s.m. – (bot.) Cartof (Solanum tuberosum); picioică, corompei, cloșcă (ALR 1971: 440). – Din bg. baraboj „cartof” (Cihac; DA); Cf. ucr. barabolya (DER).

baraboi (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
barabói (plantă) s. m., pl. barabói, art. barabóii

baraboi (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
BARABÓI, baraboi, s. m. 1. Plantă erbacee cu tulpina înaltă, cu flori albe, cu rădăcină comestibilă în formă de bulb; alunele. (Chaerophyllum bulbosum). 2. Dans popular românesc asemănător cu hora; melodie după care se execută acest dans. — Din bg. baraboj, magh. barabolya.

baraboĭ (Dicționaru limbii românești, 1939)
barabóĭ și barlabóĭ m. (bg. baraboĭ, ung. barabolν, rut. barabólĭa, toate de la numele provinciiĭ germane Brandenburg. V. bandraburcă). Est. O plantă umbeliferă (uneorĭ cultivată) cu rădăcinĭ cărnoase și marĭ ca morcovii, puțin zaharoase și de un gust plăcut aromatic (chaerophyllum bulbosum. V. alunică). Munt. (la munte) Cartof. S.n., pl. oaĭe. O horă.