bantă - explicat in DEX

bantă (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
BÁNTĂ, benți, s. f. 1. Bandă² (1). ♦ Fâșie de pânză cusută pe marginea gulerului și a mânecilor cămășii. 2. (Înv.; la pl.) Cătușe, obezi. [Pl. și: bente] – Din rus. bant(a).

bantă (Dicționar de neologisme, 1986)
BÁNTĂ s.f. v. bandă².

bantă (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)
bántă (bénți), s. f. – Laț, fîșie, bridă, lanț. Dim. bendiță, bentiță, s. f. (dim. de la bantă). Rus. bant, pol. bant, din germ. Band (DAR), cf. bandă. Se confundă uneori acest ultim cuvînt: o bantă de hîrtie (Vlahuță), în loc de o bandă de hîrtie.

bantă (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))
BÁNTĂ, benți, s. f. 1. Bandă² (1). 2. Fâșie de pânză cusută pe marginea gulerului și mânecilor cămășii; p. ext. guler; manșetă. 3. (Înv.; la pl.) Cătușe, obezi. [Pl. și: bente] – Rus bant(a).

bantă (Dicționaru limbii românești, 1939)
bántă f., pl. bente și bențĭ (rut. pol. bant, sas. bant, germ. band. V. bandă și pantă). Bandă, fășie la mînecă, la marginea haĭneĭ. Vechĭ. Lanțurĭ, cătușĭ.

bantă (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
bantă f. 1. (pl. benți) marginea de sus la o cămașă sau rochie; 2. cearcăn ce împresoară și mărginește piepții sau mânecile unei cămăși; 3. (pl. bente) fiare, lanțuri: să-l puie în bente și să-l ducă la zapciu PANN. [Sas. BANT = nemț. BAND].

bantă (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
BÁNTĂ, benți, s. f. 1. Bandă² (1) ♦ Fâșie de pânză cusută pe marginea gulerului și a mânecilor cămășii. 2. (Înv.; la pl.) Cătușe, obezi. [Pl. și: bente] — Din rus. bant(a).