bântui (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)BÂNTUÍ, bấntui, vb. IV.
1. Tranz. și
intranz. (Despre forțele naturii: la
pers. 3) A lovi insistent și cu violență (o regiune, recolta, livezile, satele etc.), producând pagube. A cutreiera. ♦
Tranz. (Despre boli, războaie, năvăliri) A pustii, a devasta, a face ravagii.
2. Tranz. (
Înv.) A împila, a chinui, a asupri. ♦ (
Reg., în imprecații) A pedepsi, a bate.
Să (mă) bântuie (Dumnezeu)! – Din
magh. bántani.