banjo - explicat in DEX

banjo (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
BANJÓ, banjouri, s. n. Instrument muzical asemănător cu mandolina, cu cinci până la nouă coarde și cu partea superioară a cutiei de rezonanță formată dintr-o piele întinsă. – Din fr. banjo.

banjo (Dicționar de neologisme, 1986)
BANJÓ s.n. Instrument muzical cu coarde (asemănător chitarei), cu cutia de rezonanță rotundă, făcută din piele, și cu un gât foarte lung. [Pl. -ouri. / < fr. banjo < cuv. american].

banjo (Marele dicționar de neologisme, 2000)
BANJÓ s. n. instrument muzical cu coarde ciupite, cu cutie de rezonanță din piele, asemănătoare unei mici tobe, și cu un gât foarte lung, utilizat în jaz. (< amer., fr. banjo)

banjo (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))
BANJÓ, banjouri, s. n. Instrument muzical cu coarde, cu corpul rotund, ca o tobă, făcut din piele. – Fr. banjo.

banjo (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
banjó s. n., art. banjóul; pl. banjóuri

banjo (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
BANJÓ, banjouri, s. n. Instrument muzical asemănător cu mandolina, cu cinci până la nouă coarde și cu cutia de rezonanță rotundă, acoperită cu o membrană. — Din fr. banjo.