bandulieră (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)BANDULIÉRĂ, banduliere, s. f. Fâșie de piele, stofă etc. trecută de-a curmezișul pieptului, de la umăr la coapsa opusă, spre a susține sabia, pușca etc. ◊
Loc. adv. În bandulieră = purtat de-a curmezișul spatelui sau pieptului. [
Pr.: -
li-e-] – Din
fr. bandoulière.