banat (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)BANÁT, banate, s. n. Provincie sau ținut administrat de un ban
2. –
Ban2 +
suf. -
at. Cf. lat. med. banatus.banat (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)Banát (nume de loc) s. propriu
banat (Dicționar enciclopedic, 1993-2009)BANAT, veche
prov. istorică, situată între Carpații Meridionali, Dunăre, Tisa și Mureș. Locuită în
antic. de geto-daci, a fost cucerită de romani la începutul
sec. 2 și inclusă în
prov. Dacia. În
sec. 9-11 este menționată existența în aceste părți a formațiunilor politice românești conduse de
Glad și apoi de
Ahtum. În
sec. 14-15 aici au fost constituite numeroase districte românești. În
sec. 16, parte de V a fost ocupată de turci și transformată în eialet (cu centrul la Timișoara). Ocupat de austrieci. Pacea de la Passarowitz (iul. 1718) a consfințit pe plan diplomatic stăpînirea Habsburgilor asupra
B. Colonizat în
sec. 18 cu numeroase familii de șvabi. În timpul Revoluției din 1848-1849, românii din
B. au cucerit în adunările de la Lugoj și Timișoara recunoașterea egalității lor în drepturi cu celelalte naționalități. În condițiile destrămării
Imp. Austro-Ungar, în 1918, cea mai mare parte a
B., cu o populație majoritar românească s-a unit cu România, iar o parte, a intrat în componența Iugoslaviei.
banat (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))BANÁT, banate, s. n. Provincie sau ținut administrat de un ban
2. – Din
ban2.banat (Dicționaru limbii românești, 1939)banát n., pl.,
e (d.
ban 1). Ținutu guvernat de un ban:
banatu Timișoareĭ, al Craiovei. Adj.
Grîŭ banat, un fel de grîŭ cu spicu mai lung și cu boabele maĭ marĭ (originar din Banat). V.
bănie.banat (Dicționar de regionalisme și arhaisme din Maramureș, 2011)banát1, -uri, s.n. – Necaz, supărare, mâhnire: „Să n-am prunc de legânat / Mi-aș trăi tot cu bănat” (Calendar 1980: 17). – Din magh. bánat „tristețe, mâhnire„.
banat (Dicționar de regionalisme și arhaisme din Maramureș, 2011)Banat2 – Regiune, ținut în vestul României: „Eu să n-am de legănat / Trece-aș dealu în Banat” (Calendar 1980: 17). Moroșenii peregrinau pe timpul verii, la câmpie, în Banat, unde lucrau până toamna, când se întorceau acasă cu bucate. – Din ban „rang boieresc; guvernator„, cf. lat. med. banatus.
banat (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)banát (ținut, dregătorie)
s. n.,
pl. banátebanat (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)banat n.
1. dregătoria de Ban;
2. rangul de Ban in ierarhia boierească;
3. țara sau ținutul guvernat de un Ban. ║ a. se zice de o varietate de grâu (originar din Banat), cu bobul mare și spicul mustăcios:
banat albineț și roșiatic.banat (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)Banat n.
1. Banatul Severinului, coprindea ținutul Mehadiei și Almașul din Temișana, administrat până la 1600 de un Ban;
2. Banatul Craiovei, partea Țării-Românești de dincolo de Olt, guvernată mai înainte de un Ban;
3. Banatul Temișoarei, fostă provincie a Austro-Ungariei între Mureș și Tisa cu 1.431.833 loc. (dintre cari peste 800.000 Români);
4. altă fostă provincie a Austro-Ungariei, coprinzând Croația și Sclavonia (
Bănățean). Adunarea națională din Alba-Iulia (1 Dec. 1918) a proclamat unirea Banatului cu România. Tractatul din Versailles (1919) a dispus ca Banatul Temișoarei să fie anexat României, iar cel croato-slavon Iugo-Slaviei. Banatul coprinde azi 3 județe.