banalitate - explicat in DEX

banalitate (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
BANALITÁTE, banalități, s. f. 1. (La sg.) Caracterul a ceea ce este banal; fel de fi comun și lipsit de originalitate. 2. (Concr.) Lucru banal, vorbă banală, idee banală. – Din fr. banalité.

banalitate (Dicționar de neologisme, 1986)
BANALITÁTE s.f. 1. Lipsă de originalitate. 2. Lucru obișnuit, comun. 3. (La pl.) Nume dat în evul mediu, în Europa apuseană, dreptului exclusiv al seniorului de a ține moară, cuptor, teasc și animale de reproducție, pentru folosirea cărora țăranii plăteau o taxă. [Cf. fr. banalité].

banalitate (Marele dicționar de neologisme, 2000)
BANALITÁTE s. f. caracterul a ceea ce este banal; platitudine. ◊ lucru obișnuit, comun. (< fr. banalité)

banalitate (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))
BANALITÁTE, banalități, s. f. 1. (La sg.) Caracterul a ceea ce e banal; fel de a fi comun și lipsit de originalitate. 2. (Concr.) Lucru banal, idee banală. – După fr. banalité.

banalitate (Dicționaru limbii românești, 1939)
*banalitáte f. (fr. banalité). Caracteru de a fi banal. Vorbă banală: a spune o banalitate. Pl. Ideĭ saŭ vorbe banale: a vorbi banalitățĭ.

banalitate (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
banalitáte s. f., g.-d. art. banalitắții; (lucruri, vorbe, idei) pl. banalitắți

banalitate (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
banalitate f. 1. lucru banal; 2. pl. idei comune, vorbe de rând.

banalitate (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
BANALITÁTE, (2) banalități, s. f. 1. Caracterul a ceea ce este banal; fel de a fi comun și lipsit de originalitate. 2. (Concr.) Lucru banal, vorbă banală, idee banală. – Din fr. banalité.