bamă (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)BÁMĂ, bame, s. f. Plantă leguminoasă cu fructe păroase de culoare verde, comestibile (
Hibiscus esculentus);
p. restr. fructul acestei plante. – Din
tc. bamya, bamye. Cf. bg. bamia.bamă (Dicționar gastronomic explicativ, 2003)BAMĂ, bame, s.f. Plantă anuală cultivată, din fam. malvaceelor (
Hibiscus esculentus); fructul acesteia, în stare tânără, asemănător cu o păstaie (din punct de vedere botanic o capsulă), este folosit în alimentație ca o legumă; este cunoscută în țările orientale ca
bamia, în cele occidentale drept
okra, gumbo sau
gombo, iar în cele anglofone și ca
lady finger. bamă (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)bámă (báme), s. f. – Plantă malvacee de uz alimentar, Hibiscus esculentus. –
Var. bambă, bamie. –
Mr. bamne, megl. bamnă. Tc. bamia (Șeineanu, II, 38; Lokotsch 210; Ronzevalle 47), de unde și
ngr. μπάμια,
alb. bamjë, bg.,
sb. bam(n)ja.bamă (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))BÁMĂ, bame, s. f. Plantă leguminoasă al cărei fruct de culoare verde, acoperit cu perișori și plin de semințe, se folosește în alimentație; fructul acestei plante (
Hibiscus esculentus). –
Tc. bamja, bamje.bamă (Dicționaru limbii românești, 1939)bámă f., pl.
e (turc. [d. ar.]
bamia). O plantă malvacee al căreĭ fruct, de forma unuĭ ardeĭ mic în 6-8 colțurĭ, se consumă ca legumă (
hibiscus esculentus). Fructu acesteĭ plante. – În Mold.
bambă.bamă (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)bámă s. f.,
g.-d. art. bámei; pl. bámebamă (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)BÁMĂ, bame, s. f. Plantă leguminoasă cu fructe păroase de culoare verde, comestibile
(Hibiscus esculentus); p. restr. fructul acestei plante. — Din
tc. bamya, bamye. Cf. bg. bamia.