bălai (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)BĂLÁI, -ÁIE, bălai, -aie, adj. 1. (Despre oameni sau părul lor) Blond.
2. (Despre animale) Plăvan. ♦ (Substantivat,
f.) Nume care se dă vacilor sau iepelor albe. ◊
Expr. (
Fam.)
A înțărcat bălaia = s-a isprăvit cu posibilitatea de a profita de slăbiciunea sau de munca altuia, s-a terminat cu foloasele ușor obținute. (
Pop.)
A intrat bălaia în sat= s-a luminat de ziuă.
Ori laie, ori bălaie v. laie. –
Băl +
suf. -
ai.