bahmet (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))BAHMÉT, bahmeți, s. m. (
Înv.) Cal tătăresc. – Tătar
bahmat.bahmet (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)bahmét (bahméți), s. m. – Cal tătar. –
Var. bahamet. Tăt. bachm-at (Șeineanu, II, 35; Lokotsch 128). De aceeași proveniență
pol.,
rut.,
rus. bachmat. Cuvînt
înv., s-a folosit numai în
Mold.bahmet (Dicționaru limbii românești, 1939)bahmét m. (rus.
báhmat, cal mare; tăt. turc.
bahmat, cal mare, d. pers.
pehn, larg, mare, și tăt. turc.
at, cal. V.
at).
Est. Vechi. Cal tătăresc iute. – Și
bahamét.bahmet (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)bahmet m. nume dat odinioară în Mold. cailor mici, dar foarte iuți și tari, ai Tătarilor din Crimeia și din Bugeag:
cincizeci de bahmeți cu perii creți POP. [Tatar BAHMAT, lit. cal mare].