bagaj (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)BAGÁJ, bagaje, s. n. 1. Totalitatea lucrurilor care se iau într-o călătorie. ◊
Expr. A-și face bagajele = a se pregăti de plecare;
p. ext. a pleca.
2. Fig. (Urmat de determinări) Cantitatea de cunoștințe de care dispune cineva. – Din
fr. bagage.bagaj (Dicționar de neologisme, 1986)BAGÁJ s.n. 1. Obiecte, lucruri luate (cu sine) de cineva într-o călătorie.
2. (
Fig.) Totalitatea cunoștințelor cuiva într-un domeniu oarecare. [< fr.
bagage].
bagaj (Marele dicționar de neologisme, 2000)BAGÁJ s. n. 1. obiecte, lucruri luate de cineva într-o călătorie. 2. (fig.) ~ de cunoștințe = totalitatea cunoștințelor cuiva într-un domeniu oarecare. (< fr.
bagage)
bagaj (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))BAGÁJ, bagaje, s. n. 1. Totalitatea lucrurilor care se iau într-o călătorie. ◊
Expr. A da la bagaje = a preda la stațiile de cale ferată cufere, lăzi etc., pentru a fi transportate sau păstrate.
A-și face bagajele = a se pregăti de plecare;
p. ext. a pleca.
2. Fig. (Urmat de determinări) Totalitatea cunoștințelor, concepțiilor cuiva într-un domeniu oarecare.
Un formidabil bagaj de argumente științifice (CARAGIALE). –
Fr. bagage.bagaj (Dicționaru limbii românești, 1939)*bagáj n., pl.
e (fr.
bagage). Calabalîc, sarcinĭ, lucrurĭ duse în călătorie (pachete, geamantane, cufere).
bagaj (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)bagáj s. n.,
pl. bagájebagaj (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)bagaj n. scule împachetate și lucruri diferite ce se iau la răsboiu sau în călătorie (= fr.
bagage).
bagaj (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)BAGÁJ, bagaje, s. n. 1. Totalitatea lucrurilor care se iau într-o călătorie. ◊
Expr. A-și face bagajele = a se pregăti de plecare;
p. ext. a pleca.
2. Fig. (Urmat de determinări) Cantitatea de cunoștințe de care dispune cineva. — Din
fr. bagage.