băubil - explicat in DEX

băubil (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
BĂÚBIL, -Ă, băubili, -e, adj. Care poate fi băut; (franțuzism) buvabil. – Bea + suf. -bil.

băubil (Dicționaru limbii românești, 1939)
*băúbil, -ă adj. (d. băut, după fr. buvable). Fam. De un gust tolerabil, care se poate bea: vin băubil. V. potabil.

băubil (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
băúbil adj. m., pl. băúbili; f. băúbilă, pl. băúbile

băubil (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
BĂÚBIL, -Ă, băubili, -e, adj. Care poate fi băut; buvabil. — Bea + suf. -bil.