bătrânețe (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)BĂTRÂNÉȚE s. f. 1.Etapă finală din viața ființelor, caracterizată prin diminuarea treptată a funcțiilor fiziologice; vârstă înaintată a unui om.
2. (Rar) Bătrânime. –
Bătrân +
suf. -
ețe.bătrânețe (Dicționar de argou al limbii române, 2007)bătrânețe, coaie crețe, prov. (vulg.) parafrază a proverbului „bătrânețe, haine grele”, referitoare la tribulațiile senectuții.bătrânețe (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))BĂTRÂNÉȚE, bătrâneți, s. f. 1. Perioadă de timp din viața ființelor, după maturitate; vârstă înaintată a unui om.
2. (Rar) Bătrânime. [
Var.:
bătrânéță s. f.] – Din
bătrân +
suf. -ețe.bătrânețe (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)bătrânéțe (bă-trâ-) s. f.,
art. bătrânéțea, g.-d. art. bătrânéții; pl. bătrânéți, art. bătrânéțilebătrânețe (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)bătrânețe pl.
1. ultima vârstă a vieții, cam dela 60 ani;
2. oamenii bătrâni:
respectați bătrânețile.bătrânețe (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)BĂTRÂNÉȚE, bătrâneți, s. f. 1. Etapă finală din viața ființelor, caracterizată prin diminuarea treptată a funcțiilor fiziologice; vârstă înaintată a unui om.
2. (Rar) Bătrânime. —
Bătrân +
suf. -ețe.