bătăuș - explicat in DEX

bătăuș (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
BĂTĂÚȘ, -Ă, bătăuși, -e, adj., s. m. și f. (Persoană) care caută motiv sau prilej de bătaie, căreia îi place să se bată. ♦ Scandalagiu. – Bate + suf. -uș.

bătăuș (Dicționar de argou al limbii române, 2007)
BĂTĂUȘ abrașan, anasin, arzoi, arzuliu, caftangiu, carditor, cârâitor, chesăgiu, ciumeg, ciumete, goldan, haidamac, haidău, lămuritor, machior, mardeiaș, mardoi, masor, pălitor, scalpete, smardoi, trosnitor, trosnitorinc.

bătăuș (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))
BĂTĂÚȘ, -Ă, bătăuși, -e, adj. (Adesea substantivat) Care caută prilej de bătaie, căruia îi place să se bată. – Din bat (prez. ind. al lui bate) + suf. -ăuș.

bătăuș (Dicționaru limbii românești, 1939)
bătăúș, -ă adj. Iubitor de a bate saŭ tocmit cu plată ca să-ĭ bată pe alțiĭ (maĭ ales la alegerĭ).

bătăuș (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
bătăúș adj. m., s. m., pl. bătăúși; adj. f., s. f. bătăúșă, art. bătăúșa, pl. bătăúșe

bătăuș (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
bătăuș a. și m. care sare lesne la bătaie, cui place cearta și bătaia.

bătăuș (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
BĂTĂÚȘ, -Ă, bătăuși, -e, adj., s. m. și f. (Persoană) care caută motiv sau prilej de bătaie, căreia îi place să se bată. ♦ Scandalagiu. — Bate + suf. -uș.