bătătură - explicat in DEX

bătătură (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
BĂTĂTÚRĂ, bătături, s. f. 1. Teren bătătorit (în fața casei); p. ext. (pop.) ogradă, curte (la casele țărănești). 2. Îngroșare a pielii palmelor sau tălpilor. ◊ Expr. (Fam.) A călca (pe cineva) pe bătătură = a supăra, a enerva, a atinge (pe cineva) unde îl doare mai tare. 3. Băteală. – Lat. battitura.

bătătură (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))
BĂTĂTÚRĂ, bătături, s. f. 1. Teren bătătorit (în fața casei) pe care nu crește iarba; p. ext. ogradă, curte. 2. Îngroșare a pielii de pe mâini sau picioare din cauza unei frecări repetate. ◊ Expr. A călca (pe cineva) pe bătătură = a atinge (pe cineva) unde-l doare mai tare; a supăra. 3. Băteală. – Din bat (prez. ind. al lui bate) + suf. -ătură.

bătătură (Dicționaru limbii românești, 1939)
bătătúră f. pl. urĭ (d. bat). Curte, locu din fața caseĭ, a cîrciumiĭ. Firele pe care le trece suveĭca transversal pin urzeală. Piele întărită maĭ ales la degete picĭoarelor din cauza încălțămintelor strîmte (calozitate). Acțiunea saŭ modu de a bate. halal bătătură (de ex. vorbind de baterea unuĭ fer cu ciocanu). V. batiște, băteliște, pistă.

bătătură (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
bătătúră s. f., g.-d. art. bătătúrii; pl. bătătúri

bătătură (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
bătătură f. 1. curte țărănească, în special partea bătătorită a curții dinaintea casei: are vite în bătătură; 2. curte pe lângă o cârciumă, unde se joacă: flăcăii joacă în bătătură; 3. firul de tort care se petrece cu ajutorul suveicii prin rostul întins pe răsboiu: bătătura e de bumbac și urzeala de in; 4. piele groasă sau carne întărită, ce se face la mâini, ori la picioare (de mult umblet sau de mult lucru): am bătături; 5. crengi uscate, căzute din arbori: o babă aduna bătături. [Lat. BATTITURA].

bătătură (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
BĂTĂTÚRĂ, bătături, s. f. 1. Teren bătătorit (în fața casei); p. ext. ogradă, curte (la casele țărănești). 2. Îngroșare a pielii palmelor sau tălpilor. ◊ Expr. (Fam.) A călca (pe cineva) pe bătătură = a supăra, a enerva, a atinge (pe cineva) unde îl doare mai tare. 3. Băteală. — Lat. battitura.