bănuțel (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)BĂNUȚÉL, bănuței, s. m. (
Bot.) Bănuț (
3). –
Bănuț +
suf. -
el.bănuțel (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))BĂNUȚÉL, bănuței, s. m. (
Bot.) Bănuț (
3). – Din
bănuț +
suf. -el.bănuțel (Dicționaru limbii românești, 1939)bănuțél m., pl.
eĭ (b.
bănuț). Pl. bănuți, părăluțe, o plantă erbacee din familia compuselor, cu frunze mici și rătunde și cultivată și ca plantă ornamentală (
bellis perennis).
bănuțel (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)bănuțél (rar)
s. m.,
pl. bănuțéi, art. bănuțéiibănuțel (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)BĂNUȚÉL, bănuței, s. m. (
Bot.) Bănuț (
3).
— Bănuț +
suf. -el.