băltoacă (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)BĂLTOÁCĂ, băltoace, s. f. Baltă mică, murdară și mocirloasă; bălăștioagă, băltac; adunătură sau scursură de apă de ploaie prin gropile drumurilor; bulhac. ♦ Cantitate mare de lichid vărsat pe jos; baltă. [
Var.:
băltoágă s. f.] –
Baltă +
suf. -
oacă.băltoacă (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))BĂLTOÁCĂ, băltoace, s. f. Baltă cu apă murdară și mocirloasă; adunătură sau scursură de apă de ploaie prin gropile drumurilor. ♦ Cantitate mare de lichid vărsată pe jos. [
Var.:
băltoágă s. f.] – Din
baltă +
suf. -oacă.băltoacă (Dicționaru limbii românești, 1939)băltoácă și
-oágă (
oa diftong), f. pl.,
e. Baltă mică:
o băltoagă de apă de ploaĭe pe drum, de sînge.băltoacă (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)băltoácă s. f.,
g.-d. art. băltoácei; pl. băltoácebăltoacă (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)băltoacă f. baltă mică și adâncă.
băltoacă (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)BĂLTOÁCĂ, băltoace, s. f. Baltă mică, murdară și mocirloasă; bălăștioagă, băltac; adunătură sau scursură de apă de ploaie prin gropile drumurilor; bulhac. ♦ Cantitate mare de lichid vărsat pe jos; baltă. [
Var.:
băltoágă s. f.] —
Baltă +
suf. –
oacă.