băltăreț (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)BĂLTĂRÉȚ, -EÁȚĂ, băltăreți, -e, adj. De baltă;
p. ext. Din regiunea bălților. ♦ (Substantivat,
m. sg. art.) Numele unui vânt călduț, umed, care bate dinspre miazăzi. –
Baltă +
suf. -
ăreț.băltăreț (Dicționar de argou al limbii române, 2007)băltăreț, eață, băltăreți, -e, s. m., s. f., adj. 1. naiv, credul.
2. străin.
băltăreț (Dicționar enciclopedic, 1993-2009)BĂLTĂRÉȚ, -EÁȚĂ (‹
baltă)
adj.,
subst. 1. Adj. Din regiunea bălților.
2. S. n. art. Vînt local, cald și umed, care suflă din primăvară pînă în toamnă dinspre S (mai ales în SE țării) în
reg. bălților Dunării.
3. S. m. Rasă primitivă locală de porci, pe cale de dispariție, din lunca inundabilă a Dunării.
băltăreț (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))BĂLTĂRÉȚ, -EÁȚĂ, băltăreți, -e, adj. De baltă;
p. ext. din regiunea bălților.
O parte din fân... era băltăreț (SLAVICI). ♦ (Substantivat,
n. sg. art.) Numele unui vânt călduț, umed, care bate dinspre miazăzi. – Din
baltă +
suf. -ăreț.băltăreț (Dicționaru limbii românești, 1939)băltăréț, -eáță adj. pl.
ețĭ, ețe (d.
baltă după
pădureț. De baltă:
păsărĭ băltărețe). Subst. Locuitor de la baltă. S.n. Vîntu cald și ploĭos de sud (Munt.) saŭ de est [R.S.]. V.
vînt.băltăreț (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)băltăréț adj. m.,
pl. băltăréți; f. băltăreáță, pl. băltăréțebăltăreț (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)băltăreț a. de baltă, de lângă baltă. ║ m.
1. locuitor de pe lângă bălți;
2. vânt căldicel ce bate dinspre bălți și aduce ploaie.
băltăreț (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)BĂLTĂRÉȚ, -EÁȚĂ, băltăreți, -e, adj. De baltă;
p. ext. din regiunea bălților. ♦ (Substantivat,
n. sg. art.) Numele unui vânt călduț, umed, care bate dinspre miazăzi. —
Baltă +
suf. -ăreț.