bălăcări - explicat in DEX

bălăcări (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
BĂLĂCĂRÍ, bălăcăresc, vb. IV. 1. Refl. și intranz. (Rar) A (se) bălăci. 2. Refl. recipr. și tranz. Fig. (Fam.) A (se) certa, a (se) batjocori, spunând (sau spunându-și) cuvinte injurioase. – Cf. scr. balakati.

bălăcări (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))
BĂLĂCĂRÍ, bălăcăresc, vb. IV. 1. Refl. și intranz. (Rar) A se bălăci. 2. Refl. Fig. (Reg.) A se certa, a se batjocori; a-și spune unul altuia cuvinte triviale. – Sb. balakati.

bălăcări (Dicționar de argou al limbii române, 2007)
bălăcări, bălăcăresc I. v. t. a adresa vorbe injurioase; a certa rău II. v. r. a se certa cu cineva adresându-și cuvinte injurioase

bălăcări (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
bălăcărí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. bălăcărésc, imperf. 3 sg. bălăcăreá; conj. prez. 3 să bălăcăreáscă

bălăcări (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
BĂLĂCĂRÍ, bălăcăresc, vb. IV. 1. Refl. și intranz. (Rar) A (se) bălăci. 2. Refl. recipr. și tranz. Fig. (Fam.) A (se) certa, a (se) batjocori, spunând (sau spunându-și) cuvinte injurioase. — Cf. sb. balakati.