bălăcì - explicat in DEX

bălăci (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
BĂLĂCÍ, bălăcesc, vb. IV. Refl. și intranz. A (se) juca, a se zbengui în apă (la scăldat); a (se) bălăcări (1), bleotocări (1). – Din bg. balakam.

bălăci (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)
bălăcí (-césc, -ít), vb. – A se zbengui în apă, a (se) bălăcări. Creație expresivă (Iordan, BF, II, 184); coicide cu bg. balakam, care poate fi împrumutat sin rom. (după Cihac și DAR, cuvîntul rom. provine din bg.). Este dificil de presupus că var. bălăcări, vb. (a (se) bălăci; a sta la taclale, a bîrfi, a îndruga verzi și uscate; a batjocori) ar proveni din rut., rus. balaguriti (Cihac) sau din sb. balakati (DAR), cu care are în comun izvorul expresiv. DAR nu cunoaște sensul de „a (se) bălăci” al acestui cuvînt, cu toate că este mai comun decît celelate. – Der. bălăceală, s. f. (zbenguială prin apă); bălăcitură, s. f. (bălăceală).

bălăci (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))
BĂLĂCÍ, bălăcesc, vb. IV. Refl., intranz. și tranz. (Adesea fig.) A (se) mișca, a (se) scălda în apă producând un plescăit. – Bg. balakam.

bălăci (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
bălăcí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. bălăcésc, imperf. 3 sg. bălăceá; conj. prez. 3 să bălăceáscă

bălăci (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
BĂLĂCÍ, bălăcesc, vb. IV. Refl. și intranz. A (se) juca, a se zbengui în apă (la scăldat); a (se) bălăcări (1), bleotocări (1). — Din bg. balakam.

bălăcì (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
bălăcì v. a se tăvăli în noroiu, a umbla cu mâinile sau cu ciocul în apă murdară. [Bulg. BALAKAM].