băieșime (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)BĂIEȘÍME s. f. (
Reg.) Totalitatea băieșilor; mulțime de băieși. –
Băieș +
suf. -ime.băieșime (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))BĂIEȘÍME s. f. (
Reg.) Totalitatea băieșilor; mulțime de băieși. – Din
băieș +
suf. -ime.băieșime (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)băieșíme (
reg.)
s. f.,
g.-d. art. băieșímiibăieșime (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)BĂIEȘÍME s. f. (
Reg.) Totalitatea băieșilor; mulțime de băieși. —
Băieș +
suf. -ime.