bîrfi (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)bîrfí (bîrfésc, bîrfít), vb. –
1. A vorbi de rău, a denigra. –
2. A flecări, a îndruga verzi și uscate. Creație expresivă (Iordan,
BF, II, 192), bazată pe consonanța
blf, mlf, care trebuie să sugereze ideea de obiect flasc (
bolfă, boarfe), sau de a amesteca în mod confuz (
molfăi). Este evidentă relația expresivă a lui
bîrfi cu
boarfe; pentru corelația „gură” și „cîrpă”,
cf. fleancă, fleoarță, bleancă. Numai ca o curiozitate trebuie să amintim că Crețu 309 consideră
bîrfi ca rezultat al lui
brăfi, *brăfni, metateză a lui
fabulari. Der. bîrfaș, s. m. (flecar, palavragiu);
bîrfeală, s. f. (bîrfă);
bîrfelnic, adj. (
înv., bîrfitor);
bîrfitor, adj. (care bîrfește);
bîrfitură, s. f. (bîrfă);
boarfe, s. f. pl. (cîrpe, haine, avut);
borfăi, vb. (a murdări rufele; a fura, a șterpeli);
borfaș, s. m. (pungaș, hoț);
borfărie, s. f. (haine);
burfă, (
var. burfan)
s. f. (stomac al animalelor);
burfănos, adj. (burtos);
burfăi, vb. (a iscodi).
Cf. borț.