bârfitor (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)BÂRFITÓR, -OÁRE, bârfitori, -oare, adj.,
s. m. și
f. (Persoană) care bârfește. –
Bârfi +
suf. -
tor.bârfitor (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))BÂRFITÓR, -OÁRE, bârfitori, -oare, adj.,
s. m. și
f. (Persoană) care bârfește. – Din
bârfi +
suf. -(i)tor.bârfitor (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)bârfitór adj. m.,
s. m.,
pl. bârfitóri; adj. f.,
s. f. sg. și
pl. bârfitoárebârfitor (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)bârfitor a. și m.
1. care bârfește sau vorbește de rău:
lumea rea și bârfitoare; 2. care spune fleacuri, flecar.
bârfitor (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)BÂRFITÓR, -OÁRE, bârfitori, -oare, adj.,
s. m. și
f. (Persoană) care bârfește.
— Bârfi +
suf. -tor.