bântuitor - explicat in DEX

bântuitor (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
BÂNTUITÓR, -OÁRE, bântuitori, -oare, adj. Care bântuie. [Pr.: -tu-i-] – Bântui + suf. -tor.

bântuitor (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))
BÂNTUITÓR, -OÁRE, bântuitori, -oare, adj. Care bântuie. – Din bântui + suf. -(i)tor.

bântuitor (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
bântuitór (-tu-i-) adj. m., pl. bântuitóri; f. sg. și pl. bântuitoáre

bântuitor (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
bântuitor m. cel ce bântue sau vatămă moralicește.

bântuitor (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
BÂNTUITÓR, -OÁRE, bântuitori, -oare, adj. Care bântuie. [Pr.: -tu-i-] — Bântui + suf. -tor.