bâiguitor(Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998) BÂIGUITÓR, -OÁRE,bâiguitori, -oare, adj. Care bâiguie. [Pr.: -gu-i-] – Bâigui + suf. -tor.
bâiguitor(Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993)) BÂIGUITÓR, -OÁRE,bâiguitori, -oare, adj. Care bâiguie. – Din bâigui + suf. -(i)tor.
bâiguitor(Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005) bâiguitór (rar) (-gu-i-) adj. m., pl. bâiguitóri; f. sg. și pl. bâiguitoáre
bâiguitor(Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009) BÂIGUITÓR, -OÁRE,bâiguitori, -oare, adj. Care bâiguie. [Pr.: -gu-i-] — Bâigui + suf. -tor.