ațâțător - explicat in DEX

ațâțător (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
AȚÂȚĂTÓR, -OÁRE, ațâțători, -oare, adj. Care ațâță (2); provocator; excitant. ♦ (Substantivat) Persoană care îndeamnă la acțiuni (sociale, politice) reprobabile. – Ațâța + suf. -ător.

ațâțător (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))
AȚÂȚĂTÓR, -OÁRE, ațâțători, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană) care ațâță; provocator, instigator. – Din ațâța + suf. -(ă)tor.

ațâțător (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
ațâțătór adj. m., pl. ațâțătóri; f. sg. și pl. ațâțătoáre

ațâțător (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
ațâțător a. și m. care ațâță.

ațâțător (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
AȚÂȚĂTÓR, -OÁRE, ațâțători, -oare, adj. Care ațâță (2); provocator; excitant. ♦ (Substantivat) Persoană care instigă la acțiuni (sociale, politice) reprobabile. — Ațâța + suf. -ător.