aținea (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)AȚINEÁ vb. II.
v. aține.aținea (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)ațineá (-n, -nút), vb. – A pîndi (se folosește cu forma
pron., sau cu
compl. direct
calea, drumul, poteca).
Lat. *
attĕnēre, în loc de
attĭnēre (Pușcariu 160; DAR);
cf. fr. atenir, sp. atener. Cf. ținea.aținea (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))AȚINEÁ vb. II.
v. aține.aținea (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)AȚINEÁ vb. II
v. aține.