azbest (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)AZBÉST s. n. Minereu fibros și mătăsos de culoare albă, din care se fac diferite piese și țesături neinflamabile și izolatoare. [
Acc. și:
ázbest –
Var.:
asbést s. n.] – Din
fr. asbeste.azbest (Dicționar de neologisme, 1986)AZBÉST s.n. Silicat de calciu și de magneziu natural, rău conducător de electricitate, folosit pentru confecționarea de garnituri, de țesături neinflamabile etc. [Pl.
-turi. / < fr.
asbeste, cf. lat.
asbestus, gr.
asbestos – nestins].
azbest (Marele dicționar de neologisme, 2000)ÁZBEST s. n. silicat natural de magneziu, cu contextură fibroasă, neinflamabil, la fabricarea țesăturilor și izolatorilor termici. (< fr.
asbeste, gr.
asbestos)
azbest (Dicționar enciclopedic, 1993-2009)AZBÉST (‹
fr. {i}; {s}
gr. asbestos „necombustibil”)
s. n. Amfibol de culoare verde-gălbui, cu aspect fibros, format în urma metamorfismului în șisturile cristaline sau prin transformarea hidrotermală a rocilor ultrabazice bogate în magneziu. Este incombustibil, inalterabul la foc, rău conducător de căldură și electricitate. Poate fi țesut și amestecat cu alt material.
azbest (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))AZBÉST, azbesturi, s. n. Mineral fibros de culoare albă, din care se fac diferite piese și țesături neinflamabile. –
Fr. asbeste (<
gr.).
azbest (Dicționaru limbii românești, 1939)*azbést (vgr.
ásbestos, nestins). O substanță minerală de natura amiantuluĭ. Se prezentă [!] supt formă de fire lungĭ și mătăsoase care se pot țese. La un foc moderat rezistă și nu se topesc de cît la o mare temperatură.
azbest (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)azbést s. n.azbest (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)AZBÉST s. n. Minereu fibros de culoare albă sau verzuie, care nu arde, folosit în industrie, ca material izolant. [
Acc. și:
ázbest. — Var.:
asbést s.
n.] — Din
fr. asbeste.