avan (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)AVÁN, -Ă, avani, -e, adj. (
Pop.; adesea adverbial) Strașnic, grozav, cumplit (de tare, de mare, de rău, de crud etc.). – Din
tc. avvan „perfid”,
ngr. avánis „calomniator”.
avan (Dicționar de neologisme, 1986)AVAN- Element prim de compunere savantă cu semnificația „înainte”, „anterior” (în timp și spațiu). [Var.
avant-. /< fr.
avant].
avan (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)aván (aváni), adj. –
1. Barbar, sălbatic, crud. –
2. Tare, puternic. –
3. Isteț, viclean. –
4. (
Adv.) Strașnic.
Tc. havan „trădător, perfid”, din
arab. hawwan (Șeineanu, II, 29);
cf. ngr. ἀβάνις „calomniator”, ἀβανία „calomnie, opresiune”,
sb. avan „trădător”.
Der. avanie, s. f. (batjocură), cuvînt care a ajuns să se întîlnească cu
fr. avanie, de aceeași origine;
avănit, adj. (sărac);
avaniță, s. f. (
Trans., intrus), din
sb. avanica „om crud”, care provine din aceeași sursă turcă.
avan (Marele dicționar de neologisme, 2000)AVAN- elem. „înainte, anterior”. (< fr.
avant)
avan (Dicționar de argou al limbii române, 2007)avan, avani s. m. (intl.) polițist
avan (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))AVÁN, -Ă, avani, -e, adj. (
Reg.; adesea adverbial) Strașnic, grozav, cumplit. ♦ Crud, rău, hain. [
Var.:
avám, -ă adj.] –
Tc. havan (
sb. avan).
avan (Dicționaru limbii românești, 1939)1) aván n. V.
havan.avan (Dicționaru limbii românești, 1939)2) aván, -ă adj. (turc.
havan, d. ar.
havvan, perfid, trădător; ngr.
avánis, calomniator; sîrb.
avan). Grozav, impetuos, feroce, sălbatic:
om avan. Adv.
Pop. Aicĭ e avan de bine! – În Trans. Buc.
avam.avan (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)aván (
pop.)
adj. m.,
pl. aváni; f. avánă, pl. aváneavan (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)avan a. Mold. amarnic, strașnic:
aștept oardele avane AL.
moartea tare-i neastâmpărată și avană CR. [Turc. HAVAN, perfid].