auz (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)AÚZ s. n. 1. Simț cu ajutorul căruia se percep sunetele. ◊
Auz muzical = aptitudine de a distinge, memora și reproduce corect sunete muzicale.
2. Faptul de a auzi; auzire.
La auzul acestor cuvinte s-a supărat. – Din
auzi (derivat regresiv).
auz (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))AÚZ s. n. 1. Unul dintre cele cinci simțuri, cu ajutorul căruia se percep sunetele. ◊
Expr. A-i lua (cuiva)
auzul = a asurzi (pe cineva). ♦ Însușirea de a distinge o notă muzicală justă de una falsă.
2. Auzire.
S-a bucurat... la auzul acestor vorbe (RETEGANUL). – Postverbal al lui
auzi.auz (Dicționaru limbii românești, 1939)1) aúz n., pl.
urĭ (d.
aud, a auzi). Simțu cu care urechea prinde sunetu:
dulce la auz. Auz muzical, ureche:
acest copil are auz bun. A lua auzu, a asurzi:
era un huĭet de-țĭ lua auzu. În auzu cuĭva, așa în cît să audă cineva:
a declarat în auzu tuturor.auz (Dicționaru limbii românești, 1939)2) aúz v. tr. V.
aud.auz (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)!aúz s. n.auz (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)auz n. simțul al cărui organ e urechea și rezultatul sau efectul auzirii:
dulce la auz, într’auzul tuturor.auz (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)AÚZ s. n. 1. Simț cu ajutorul căruia se percep sunetele. ◊
Auz muzical = aptitudine de a distinge, memora și reproduce corect sunete muzicale.
2. Faptul de a auzi; auzire.
La auzul acestor cuvinte s-a supărat. — Din
auzi (derivat regresiv).