autodeterminare (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)AUTODETERMINÁRE, autodeterminări, s. f. Principiu potrivit căruia o națiune are dreptul să-și aleagă singură statutul politic și calea de dezvoltare economică, socială și culturală;
p. ext. ansamblu de măsuri care pun în practică acest principiu. [
Pr.:
a-u-] –
Auto1- +
determinare (după
fr. autodétermination, rus. samoopredelenie).
autodeterminare (Dicționar de neologisme, 1986)AUTODETERMINÁRE s.f. Principiu potrivit căruia o națiune are dreptul să-și aleagă singură statutul politic și calea de dezvoltare economică, socială și culturală. [Pron.
a-u-. / <
autodetermina].
autodeterminare (Marele dicționar de neologisme, 2000)AUTODETERMINÁRE s. f. principiu care exprimă dreptul fiecărei națiuni de a-și alege, fără imixtiuni din afară, statutul ei politic și calea de dezvoltare economică, socială și culturală. (după fr.
autodétermination)
autodeterminare (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))AUTODETERMINÁRE, autodeterminări, s. f. Principiu formulat de învățătura marxist-leninistă și aplicat de partidul clasei muncitoare, potrivit căruia o națiune dintr-un stat multinațional poate hotărî singură cu privire la problemele conducerii administrativ-politice proprii, putând merge până la despărțirea de stat. – Din
auto1- +
determinare.autodeterminare (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)autodetermináre (a-u-) s. f.,
g.-d. art. autodeterminắrii; pl. autodeterminắriautodeterminare (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)AUTODETERMINÁRE, autodeterminări, s. f. Principiu potrivit căruia o națiune are dreptul să-și aleagă singură statutul politic și calea de dezvoltare economică, socială și culturală;
p. ext. ansamblu de măsuri care pun în practică acest principiu. [
Pr.:
a-u-] —
Auto1- + determinare (după
fr. autodétermination, rus. samoopredelenie).