auă (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)áuă s. f. – Struguri.
Lat. ūva (Pușcariu 166; Candrea-Dens., 117; DAR);
cf. it.,
sp.,
port. uva (
sard. ua, engad. üa). Cuvînt vechi, care pare să fi fost arhaism încă în
sec. XVII; totuși, s-a păstrat, parțial, în
Olt., ca nume al unei varietăți de strugure. (
Cf. Pușcariu,
Dacor., VIII, 324).
auă (Dicționaru limbii românești, 1939)aúă f. (lat.
uva).
Ps. S. Poamă, strugurĭ.
Azĭ. Olt (Dolj). Un fel de strugurĭ cu boabe micĭ și dese.
auă (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)auă f. varietate de strugure cu boabe mărunte și dese. [Vechiu-rom.
auă, strugure = lat. UVA, cu
a protetic].