atrage (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)ATRÁGE, atrág, vb. III.
Tranz. 1. A exercita o atracție (
1); a apropia la sine.
Magnetul atrage fierul. ◊
Refl. recipr. Electricitățile de sens contrar se atrag. ♦ A determina (adesea prin vicleșuguri) pe cineva să vină sau să se ducă undeva. ◊
Expr. A atrage atenția (cuiva) =
a) a face ca atenția (cuiva) să se îndrepte într-o anumită direcție;
b) a avertiza, a preveni.
2. A exercita sau a simți o atracție (
2). ♦
Fig. A fermeca, a ademeni, a ispiti, a tenta.
3. A avea drept consecință; a determina. [
Perf. s. atrăsei, part. atras] –
A3 +
trage (după
fr. attirer).
atrage (Dicționar de neologisme, 1986)ATRÁGE vb. III. tr. 1. A trage, a aduce la (către) sine. ♦ A hotărî, a determina (pe cineva) să facă ceva.
2. (
Fig.) A ispiti, a ademeni.
3. A avea ca urmare, drept consecință. [P.i.
atrág, perf.s.
atrăsei. / <
trage, după fr.
attirer, it.
attrarre].
atrage (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)atráge (-g, -ás), vb. – A exercita o atracție, a apropia la sine. Format pe baza lui
trage, ca
fr. attirer de la
tirer. –
Der. atrăgător, adj. (atractiv).
Cf. atracție, s. f., din
fr. attraction; atractiv, adj., din
fr.atrage (Marele dicționar de neologisme, 2000)ATRÁGE vb. tr. 1. a trage, a duce la (către) sine. ◊ a determina (pe cineva) să facă ceva. 2. (fig.) a ademeni; a stârni curiozitate, interes. 3. a avea drept consecință. (după fr.
attirer)
atrage (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))ATRÁGE, atrág, vb. III.
Tranz. 1. A trage spre sine, a aduce la sine.
Magnetul atrage fierul. ◊
Refl. Electricitățile de sens contrar se atrag. ♦ A determina pe cineva să vină sau să se ducă undeva. ◊
Expr. A atrage atenția (cuiva) = a face ca atenția (cuiva) să se îndrepte într-o anumită direcție; a face atent.
2. A aduce după sine, a avea drept consecință.
3. A exercita o atracție asupra cuiva. ♦
Fig. A ademeni, a ispiti. [
Perf. s. atrăsei, part. atras] – Din
a3 +
trage (după
fr. attirer).
atrage (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)atráge (a ~) (a-tra-) vb.,
ind. prez. 1
sg. și 3
pl. atrág, 1
pl. atrágem, imperf. 3
sg. atrăgeá, perf. s. 1
sg. atrăséi, 1
pl. atráserăm; conj. prez. 3
să atrágă; part. atrásatrage (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)atrage v.
1. a trage la sine;
2. fig. a procura, a cauza.
atrage (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)ATRÁGE, atrág, vb. III.
Tranz. 1. A exercita o atracție (1); a trage spre sine.
Magnetul atrage fierul. ◊
Refl. recipr. Electricitățile de sens contrar se atrag. ♦ A determina (adesea prin vicleșuguri) pe cineva să vină sau să se ducă undeva. ◊
Expr. A atrage atenția (cuiva) =
a) a face ca atenția (cuiva) să se îndrepte într-o anumită direcție;
b) a avertiza, a preveni.
2. A exercita sau a simți o atracție (2). ♦
Fig. A fermeca, a ademeni, a ispiti, a tenta.
3. A avea drept consecință; a determina. [
Perf. s. atrăsei, part. atras] —
A3 + trage (după
fr. attirer).
atrage (Dicționar de argou al limbii române, 2007)a trage (
pe cineva)
expr. a profita în mod exagerat de pe urma cuiva.
atrage (Dicționar de argou al limbii române, 2007)a trage (
cuiva)
clopote expr. (obs. – d. bărbați) a avea un contact sexual.