atașament (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)ATAȘAMÉNT s. n. Afecțiune (puternică și durabilă) față de cineva sau ceva. – Din
fr. attachement.atașament (Dicționar de neologisme, 1986)ATAȘAMÉNT s.n.
1. Afecțiune puternică pentru cineva sau ceva ; prietenie, simpatie, dragoste.
2. Carnet de atașament = registru de șantier în care se notează lucrările executate în vederea întocmirii situațiilor de plată. [Pl.
-te. / cf. fr.
attachement].
atașament (Marele dicționar de neologisme, 2000)ATAȘAMÉNT s. n. 1. afecțiune puternică pentru cineva sau ceva. 2. caiet de ~ = registru de șantier în care se notează lucrările executate. (< fr.
attachement)
atașament (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))ATAȘAMÉNT s. n. Afecțiune puternică și durabilă față de cineva sau de ceva. – După
fr. attachement.atașament (Dicționaru limbii românești, 1939)*atașamént n., pl.
e (fr.
attachement).
Barb. Alipire, afecțiune vie. Aplicațiune:
atașament la muncă.atașament (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)atașamént s. n.,
pl. atașaménteatașament (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)atașament n. sentiment durabil de afecțiune.
atașament (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)ATAȘAMÉNT, atașamente, s. n. Afecțiune (puternică și durabilă) față de cineva sau de ceva. — Din
fr. attachement.