atașa (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)ATAȘÁ, atașez vb. I.
1. Tranz. și
refl. A (se) alătura (vremelnic) de ceva sau de cineva.
2. Refl. Fig. A se lega sufletește de cineva sau ceva. – Din
fr. attacher.atașa (Dicționar de neologisme, 1986)ATAȘÁ vb. I. 1. tr., refl. A (se) alătura.
2. refl. (
Fig.) A prinde dragoste pentru cineva sau ceva, a căpăta o afecțiune pentru cineva. [P.i.
-șez, 4
-șăm, ger.
-șând. / < fr.
attacher].
atașa (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)atașá (atașéz, atașát), vb. –
1. A adăuga, a alătura. –
2. A se lega sufletește, a îndrăgi.
Fr. attacher. –
Der. (din
fr.)
atașat, s. m.;
atașament, s. n. Cf. detașa.atașa (Marele dicționar de neologisme, 2000)ATAȘÁ vb. I. tr., refl. a (se) alătura. II. refl. (fig.) a se lega sufletește de ceva sau de cineva. (< fr.
attacher)
atașa (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))ATAȘÁ, atașez, vb. I.
1. Tranz. și
refl. A (se) alătura (vremelnic) de ceva sau de cineva.
2. Refl. Fig. A se lega sufletește de cineva sau ceva. –
Fr. attacher.atașa (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)atașá (a ~) vb.,
ind. prez. 3
atașeáză, 1
pl. atașắm; conj. prez. 3
să atașéze; ger. atașấndatașà (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)atașà v. a alipi, a alătura (= fr.
attacher).
atașa (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)ATAȘÁ, atașez, vb. I.
1. Tranz. și
refl. A (se) alătura (vremelnic) de ceva sau de cineva.
2. Refl. Fig. A se lega sufletește de cineva sau de ceva. — Din
fr. attacher.