asuma (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)ASUMÁ, asúm, vb. I.
Tranz. A lua ceva asupra sau pe seama sa; a se angaja să îndeplinească ceva.
A-și asuma o răspundere. – Din
fr. assumer, lat. assumare.asuma (Dicționar de neologisme, 1986)ASUMÁ vb. I. tr.
1. A-și lua (ceva) asupra sa; a se angaja la îndeplinirea unui lucru.
2. A accepta ca ipoteză o propoziție (judecată) pentru a constata consecințele care rezultă din ea. [P.i.
asúm, 3,6
-mă. / < fr.
assumer].
asuma (Marele dicționar de neologisme, 2000)ASUMÁ vb. I. tr., refl. a(-și) lua asupra sa; a se angaja la îndeplinirea unei lucrări. II. tr. a accepta ca ipoteză o propoziție (judecată) pentru a constata consecințele ce rezultă din ea. (< fr.
assumer, lat.
assumere)
asuma (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))ASUMÁ, asúm, vb. I.
Tranz. A lua ceva asupra sau pe seama sa; a se angaja să îndeplinească ceva.
A-și asuma o răspundere. –
Fr. assumer (
lat. lit. assumere).
asuma (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)asumá (a ~) vb.,
ind. prez. 3
asúmăasumà (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)asumà v. a lua asupră-și:
a asuma răspunderea faptului.asuma (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)ASUMÁ, asúm, vb. I.
Tranz. A lua ceva asupra sau pe seama sa; a se angaja să îndeplinească ceva.
A-și asuma o răspundere. — Din
fr. assumer, lat. assumere.