asuda (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)ASUDÁ, asúd, vb. I.
Intranz. 1. A secreta sudoare; a transpira, a năduși. ◊
Expr. (
Ir.)
A asuda sub limbă, se zice despre cei care se plâng că au muncit din greu, fără să fi făcut în realitate (mai) nimic. ♦ A se aburi.
Pereții asudă. 2. Fig. A munci depunând mari eforturi; a osteni, a trudi. –
Lat. assudare.asuda (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)asudá (asúd, asudát), vb. – A năduși, a transpira. –
Mr. asud, megl. sud. Lat. assūdāre (Pușcariu 155; Candrea-Dens., 107; REW 3076; DAR;
cf. Rosetti, I, 163); reprezentanții romanici derivă de la
lat. sudare. –
Der. asud, s. n. (transpirație; pisică, Ononis hircina);
asudător, adj. (sudorific);
asudătură, s. f. (sudoare);
asudoare, s. f. (
Trans., sudoare).
asuda (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))ASUDÁ, asúd, vb. I.
Intranz. 1. A secreta sudoare; a transpira, a năduși. ◊
Expr. (
Ir.)
A asuda sub limbă, se zice despre cei care se plâng că au muncit din greu, fără să fi făcut, în realitate, (mai) nimic. ♦ A se aburi.
Pereții asudă. 2. Fig. A se obosi, a se osteni, a se trudi;
p. ext. a munci. –
Lat. assudare.asuda (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)asudá (a ~) vb.,
ind. prez. 3
asúdăasudà (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)asudà v.
1. a scoate prin porii pielii o umoare apoasă;
2. a face să asude;
3. fig. a obosi, a se trudi. [Lat. ASSUDARE]. ║ n. sudoare;
asudul calului, plantă numită și
dârmotin.asuda (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)ASUDÁ, asúd, vb. I.
Intranz. 1. A secreta sudoare; a transpira, a năduși. ◊
Expr. (
Ir.)
A asuda sub limbă, se zice despre cei care se plâng că au muncit din greu, fără să fi făcut în realitate (mai) nimic. ♦ A se aburi.
Pereții asudă. 2. Fig. A munci depunând mari eforturi; a osteni, a trudi. —
Lat. assudare.