astruca (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)ASTRUCÁ, astrúc, vb. I. (
Înv. și
reg.)
1. Tranz. A îngropa un mort; a înmormânta.
2. Tranz. și
refl. A (se) acoperi, a (se) înveli. –
Lat. *astruicare (=
astruere).
astruca (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)astrucá (-c-, -át), vb. –
1. A acoperi. –
2. A îngropa, a acoperi cu pămînt.
Lat. *
astru(i)cāre, de la
astruĕre (Meyer-Lübke,
ZRPh., XXVII, 253; Candrea,
Rom., XXXI, 302; Candrea,
Éléments, 79; Pușcariu 153; Candrea-Dens., 106; REW 748; DAR; Rosetti, I, 163). Nu este probabilă
der. propusă de Cihac, din
sl. sŭkryti „a ascunde”. –
Der. astrucămînt, s. n. (Banat, pătură).
astruca (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))ASTRUCÁ, astrúc, vb. I. (
Înv. și
reg.)
1. Tranz. A îngropa, a înmormânta.
Pe acești morți într-o groapă i-astrucară (NEGRUZZI).
2. Tranz. și
refl. A (se) acoperi, a (se) înveli. –
Lat. *astruicare (=
astruere).
astruca (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)astrucá (a ~) (
înv.,
reg.)
vb.,
ind. prez. 3
astrúcăastrucà (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)astrucà v.
1. a îngropa (în Bucovina);
2. a acoperi (în Oltenia și în Tr.). [Vechiu-rom.
astruca, a îngropa (Dosofteiu): cf. lat. ASTRUERE, a acoperi].
astruca (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)ASTRUCÁ, astrúc, vb. I. (
Înv. și
reg.)
1. Tranz. A îngropa un mort; a înmormânta.
2. Tranz. și
refl. A (se) acoperi, a (se) înveli. —
Lat. *astruicare (=
astruere).