astru (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)ÁSTRU, aștri, s. m. Corp situat pe bolta cerească (stea, planetă etc.). [
Pl. și: (
n.)
astre] – Din
fr. astre, lat. astrum.astru (Dicționar de neologisme, 1986)ÁSTRU s.m. Nume dat stelelor și planetelor; corp ceresc. [Pl.
aștri, (s.n.)
astre. / < lat.
astrum, cf. it.
astro, fr.
astre < gr.
astron].
astru (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)ástru (aștri), s. m. – Corp situat pe bolta cerească. –
Var. n. Fr. astre.astru (Marele dicționar de neologisme, 2000)ÁSTRU1 s. m. /s. n. 1. corp ceresc natural. 2. (fig.) creator, artist cu un mare renume. (< fr.
astre, lat.
astrum, gr.
astron)
astru (Marele dicționar de neologisme, 2000)-ÁSTRU2 suf. „peiorativ, depreciativ”. (< fr.
-astre, it.
-astro, cf.
lat. astrum)
astru (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))ÁSTRU, aștri, s. m. Corp ceresc; stea, planetă. [
Pl. și: (
n.)
astre] –
Fr. astre (
lat. lit. astrum).
astru (Dicționaru limbii românești, 1939)*astru n., pl.
e și rar m., pl.
aștri (lat.
astrum, d. vgr.
astron. V.
stea). Stea.
Fig. Om ilustru. Femeĭe frumoasă.
astru (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)!ástru s. m.,
art. ástrul; pl. áștri, art. áștriiastru (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)astru n.
1. orice corp ceresc;
2. fig. om ilustru.
astru (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)ÁSTRU, aștri, s. m. Corp situat pe bolta cerească (stea, planetă etc.). [
Pl. și: (
n.)
astre] — Din
fr. astre, lat. astrum.