astronomie - explicat in DEX

astronomie (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
ASTRONOMÍE s. f. Știință care se ocupă cu studiul aștrilor, al sistemelor de aștri, al galaxiilor și al universului. – Din fr. astronomie, lat. astronomia.

astronomie (Dicționar de neologisme, 1986)
ASTRONOMÍE s.f. Știință care se ocupă cu studiul aștrilor și cu legile mișcării lor. [Gen. -iei. / cf. fr. astronomie, lat., gr. astronomia < gr. astron – astru, nomos – lege].

astronomie (Marele dicționar de neologisme, 2000)
ASTRONÓMIE s. f. știință care studiază mișcările, structura și evoluția corpurilor cerești, universul în totalitatea lui. (< fr. astronomie, lat., gr. astronomia)

astronomie (Dicționar enciclopedic, 1993-2009)
ASTRONOMÍE (‹ fr., lat.) s. f. Știință care se ocupă cu studiul aștrilor, al mișcării și evoluției lor, al structurii și compoziției etc., precum și cu studiul sistemelor de aștri, al galaxiilor și al Universului. Observații sistematice asupra cerului au fost făcute din milen. 3 î. Hr. în China, India, Egipt. Babilonienii sînt cei care au delimitat constelațiile. Prin sec. 6 î. Hr. grecii studiau mișcarea aștrilor, forma cerului și a Pămîntului; de la ei ni s-au păstrat denumirile stelelor și ale constelațiilor. În Europa, a. începe să se dezvolte abia în sec. 16, după ce Copernic a fundamentat sistemul heliocentric. În sec. următor se pun bazele a. moderne, îndeosebi, prin contribuțiile lui Galilei, Kepler și Newton. V. și cosmogonie, cosmografie, cosmologie.

astronomie (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))
ASTRONOMÍE s. f. Știință care se ocupă cu studiul aștrilor și cu legile mișcării lor. – Fr. astronomie (lat. lit. astronomia).

astronomie (Dicționaru limbii românești, 1939)
*astronomíe f. (vgr. astronomia). Știința mișcăriĭ stelelor. – Originea astronomiiĭ se perde [!] în timp. Cel dintîĭ Pitagora a observat învîrtirea pămîntuluĭ în prejuru luĭ și al soareluĭ și a alipit sistemeĭ solare planetele și cometele (140 înainte de Hristos). Ptolemeŭ, celebru astronom al școaleĭ din Alexandria, stabili o sistemă completă, pe care o adoptară toate națiunile; el admitea, contrar luĭ Pitagora, că pămîntu e centru universuluĭ și că toate astrele se învîrtesc în prejuru luĭ. În seculu XV, Copernic astronom polon, demonstră erorile luĭ Ptolemeŭ și aduse astronomia ĭar la ideile luĭ Pitagora.

astronomie (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
astronomíe s. f., art. astronomía, g.-d. astronomíi, art. astronomíei

astronomie (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
astronomie f. știința care studiează corpurile cerești și legile mișcărilor lor.

astronomie (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
ASTRONOMÍE s. f. Știință care se ocupă cu studiul aștrilor, al sistemelor de aștri, al galaxiilor și al Universului. — Din fr. astronomie, lat. astronomia.