astronom (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)ASTRONÓM, -Ă, astronomi, -e, s. m. și
f. Specialist în astronomie. – Din
fr. astronome, lat. astronomus.astronom (Dicționar de neologisme, 1986)ASTRONÓM s.m. Specialist în astronomie. [< fr.
astronome, cf. lat.
astronomus, gr.
astronomos].
astronom (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)astronóm (astronómi), s. m. – Specialist în astronomie.
Gr. ἀστρονόμος (
sec. XVII), si
mod. din
fr. astronome. –
Der. astronomește, adv. (
înv., prin intermediul astronomiei);
astronomic, adj. (care se referă la astronomie; de proporții foarte mari);
astronomicesc, adj. (
înv., astronomic);
astronomie, s. f. (știința care se ocupă cu studiul aștrilor).
astronom (Marele dicționar de neologisme, 2000)ASTRONÓM, -Ă s. m. f. specialist în astronomie. (< fr.
astronome, lat.
astronomus)
astronom (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))ASTRONÓM, astronomi, s. m. 1. Specialist în astronomie.
2. Astrolog. –
Fr. astronome (
lat. lit. astronomus).
astronom (Dicționaru limbii românești, 1939)*astronóm, -oámă s. (vgr.
astronómos, d.
ástron, stea, și
némo, cultiv). Care se ocupă de astronomie.
astronom (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)astronóm s. m.,
pl. astronómiastronom (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)astronom m. cel versat în astronomie.
astronom (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)ASTRONÓM, -Ă, astronomi, -e, s. m. și
f. (Rar la
f.) Specialist în astronomie. — Din
fr. astronome, lat. astronomus.