astară (Dicționaru limbii românești, 1939)
astáră adv. (d. astă seară). Vechĭ. Trans. Mold. Deseară, seara asta. V. seară.
astară (Dicționar de regionalisme și arhaisme din Maramureș, 2011)
astáră, adv. – (pop.) În seara asta, deseară: „Mândru-n cinste te sluja, / În cinste, fără simbrie, / Lasă-l pe-astară să vie” (Bârlea 1924: 99). – Asta + sară.