astâmpăr (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)ASTẤMPĂR s. n. sg. Odihnă, liniște, tihnă, pace. ◊
Fără astâmpăr =
a) loc. adv. necontenit, întruna;
b) loc. adj. neastâmpărat. [
Var.: (
pop.)
stấmpăr s. n.] – Din
astâmpăra (derivat regresiv).
astâmpăr (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))ASTẤMPĂR s. n. sg. Odihnă, liniște, pace. ◊
Fără astâmpăr =
a) (
loc. adv.) fără încetare, într-una;
b) (
loc. adj.) neastâmpărat. – Postverbal al lui
astâmpăra.astâmpăr (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)astấmpăr s. n.astâmpăr (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)astâmpăr n. odihnă, pace:
n´are astâmpăr.astâmpăr (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)ASTẤMPĂR s. n. Odihnă, liniște, tihnă, pace. ◊
Fără astâmpăr =
a)
loc. adv. necontenit, întruna;
b)
loc. adj. neastâmpărat. [
Var.: (
pop.)
stâmpăr s. n.] — Din
astâmpăra (derivat regresiv).