aspic (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)ASPÍC, aspicuri, s. n. Substanță gelatinoasă obținută din suc de oase și de carne, folosită la unele mâncăruri (ca garnitură). – Din
fr. aspic.aspic (Dicționar de neologisme, 1986)ASPÍC s.n. Substanță gelatinoasă pregătită din zeamă de carne și de oase, folosită pentru prepararea unor mâncăruri; gelatină, piftie. [Pl.
-curi. / < fr.
aspic].
aspic (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)aspíc (aspícuri), s. n. – Garnitură de gelatină, pentru răcituri sau alte mîncăruri.
Fr. aspic (Lacea,
Dacor., V, 395).
aspic (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)aspíc (-ce), s. n. – Levănțică (Lavandula spica).
Fr. aspic. Tiktin și DAR îl derivă direct din
germ. Spik; care, ca și
fr., este numele științifico-comercial al acestei plante,
lat. spica.aspic (Marele dicționar de neologisme, 2000)ASPÍC s. n. substanță gelatinoasă din zeamă de carne și oase, pentru prepararea unor mâncăruri. (< fr.
aspic)
aspic (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))ASPÍC1 s. m. (
Reg.) Levănțică.
aspic (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))ASPÍC2 s. n. Substanță gelatinoasă obținută din suc de oase și de carne și folosită la unele mâncăruri (ca garnitură). –
Fr. aspic.aspic (Dicționaru limbii românești, 1939)*aspíc n. (fr.
aspic). Răciturĭ din zeamă de carne saŭ pește care se pun pe lîngă mezelurĭ.
aspic (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)aspíc s. n., (sorturi)
pl. aspícuriaspic (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)aspic m.
Bot. Tr. V.
levant. [Nemț. SPIK].