asonant - explicat in DEX

asonant (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
ASONÁNT, -Ă, asonanți, -te, adj. Care produce o asonanță. – Din fr. assonant.

asonant (Dicționar de neologisme, 1986)
ASONÁNT, -Ă adj. Care produce asonanță, care este în asonanță. [Cf. it. assonante, fr. assonant].

asonant (Marele dicționar de neologisme, 2000)
ASONÁNT, -Ă adj. care produce asonanță. (< fr. assonant)

asonant (Dicționaru limbii românești, 1939)
*asonánt, -ă adj. (fr. assonant, d. lat. ássonans, -ántis, care e part. d. as-sonare, a se potrivi în sunet. V. sun, consonantă). Care se cam potrivește în sunet, deși nu rimează absolut: cuvinte asonante.

asonant (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
asonánt adj. m., pl. asonánți; f. asonántă, pl. asonánte

asonant (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
ASONÁNT, -Ă, asonanți, -te, adj. Care produce o asonanță. — Din fr. assonant.