arz (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)ARZ, arzuri, s. n. Memoriu, reclamație, plângere adresată de către domnii, boierii etc. români sultanului sau marelui vizir; arzmahzar. – Din
tc. arz.arz (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)arz (árzuri), s. n. – Memoriu, plîngere, cerere.
Tc. arz „prezentare” (Șeineanu, III, 7).
arz (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))ARZ, arzuri, s. n. (
Înv.) Plângere scrisă (împotriva domnitorului) prezentată sultanului sau marelui-vizir;
p. ext. poruncă dată de sultan, prin care se impunea decapitarea sau schimbarea unui domnitor român. –
Tc. arz „expunere”.
arz (Dicționaru limbii românești, 1939)1) arz n., pl.
urĭ (turc. ar.
arz).
Vechĭ. Jalbă, raport (din partea domnuluĭ saŭ boĭerilor către sultan).
arz (Dicționaru limbii românești, 1939)2) arz, ars, a
árde, V.
ard.arz (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)arz (
înv.)
s. n.,
pl. árzuriarz (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)ARZ, arzuri, s. n. (
Înv.) Memoriu, reclamație, plângere adresată de către domnii, boierii etc. români sultanului sau marelui vizir; arzmahzar. — Din
tc. arz.